Iarnă grea, monşer!

NOTĂ: în timpul lecturii acestei postări, se recomandă a se asculta Antonio Vivaldi - Anotimpurile (Iarna).

      Când Walter Pall afirma că în bonsait cel mai greu este să înveţi să menţii în viaţă copăceii, de obicei în primii zece ani de practică, ştia ce spune! Iar ghinionul (aş, ghinionul!... de parcă vina nu mi-ar aparţine în mare parte!) m-a făcut să învăţ această subtilă lecţie pe propria piele... În câteva cuvinte, gerul aprig al iernii ce tocmai a trecut mi-a decimat întreaga colecţie de pre-bonsai! Temperaturile foarte scăzute din februarie, sub -25 grade C, au fost catastrofale pentru mai bine de trei sferturi dintre copăcei. Faptul că mulţi dintre ei au hibernat şi iarna 2010/2011 exact în aceleaşi condiţii mă face să cred că asta ar fi principala cauză.

      Nu singura, desigur. Au contribuit şi alţi factori, ca stresul la care au fost supuse plantele în 2011 (adevărul este că am aplicat mult prea multe operaţii unora, fără să aibă timp să-şi revină din şoc), sau lipsa de protecţie împotriva frigului - chiar nu credeam să urmeze o iarnă atât de geroasă. Iar întrucât încă din toamnă copăceii dădeau semne cum că şi-ar fi destabilizat ciclul natural (li se îngălbeniseră frunzele abia pe la sfârşitul lui noiembrie), iarna le-a fost inevitabil fatală. Asta e... Măcar am învăţat o lecţie. Păcat că nu gratis. 

      Partea cea mai proastă a fost că printre cei circa 40 de copăcei pierduţi, aflaţi în diferite stadii de formare, s-au aflat şi trei - patru exemplare mai vechi şi mai bunicele, ce începuseră să capete oarecare formă. Astfel, a trebuit să-mi iau adio de la un ulm de câmp (ulmus minor),

de la un lemn câinesc (ligustrum vulgare)

şi de la un păr pădureţ (pyrus pyraster).

      Din ultimii doi voiam să iasă ceva asemănător cu:

      Dar n-a fost să fie... REQUIESCAT IN PACE!

Marius VRÂNCIANU