Imagini de vară cu copăceii

      Am apucat, week-end-ul trecut, să mai trec pe-acasă pentru recreere după sesiune şi înainte de restanţe, după aproape două luni. Pe lângă pozele pe care le-am făcut copăceilor - şi pe care le voi prezenta în continuare - m-am ales cu înc-o lecţie într-ale bonsaitului.

      Deşi locuiesc în zona premontană, cu un climat relativ mai rece, canicula de peste două săptămâni mi-a afectat semnificativ copăceii. Orice pre-bonsai (în afară de vreo doi ligustrumi şi un ulmişor) plantat într-un vas mai mic de c. 3500 - 4000 cm³ (3,5 - 4 L) s-a uscat complet. Vasele puţin adânci şi amplasarea sistemului radiar aproape de suprafaţă au făcut plantele extrem de vulnerabile în faţa căldurii. Şi cum, plecat de acasă, le lăsasem doar în grija ploii şi-a mamei (deci a ploii, în genere), temperaturile au fost fatale pentru vreo zece copăcei. 

      Acest fapt m-a determinat să iau o decizie temporară: mă las de shohini! De exterior, cel puţin. Sau, dacă nu mă voi putea abţine (cine mă cunoaşte mai bine îmi ştie afinitatea pentru bonsaii mici), o să-i plantez, măcar, în vase mari. Cu muşchi pe toată suprafaţa substratului. Ca să fiu sigur că vor avea umezeala minimă necesară supravieţuirii în perioadele când sunt plecat de-acasă.

      De asemenea, întâmplarea a fost unul dintre motivele reorientării mele şi către bonsaii de interior. Dar povestea este mai lungă de atât şi o voi expune, pe larg, într-un alt post, atunci când mi-o va permite timpul. Nu-şi are locul aici.

+++++

       La urma urmei, pierderea n-a fost extrem de mare. Ceilalţi copăcei s-au dezvoltat frumos în lipsa mea, cu călduri cu tot. Unii au trecut prin defolieri totale sau parţiale, alţi câţiva prin legări sumare sau alte intervenţii. Pozele următoare sunt făcute după respectivele operaţii (click pe imagini pentru a le mări):

           - carpenii (carpinus betulus):

 

 

 

 

 

           - doi molizi (picea abies) pe care-i am de anul trecut - le voi face prima legare prin toamnă:

           - cireşi (cerasus vulgaris): 

           - ulm de câmp (ulmus minor) - abia revenindu-şi de la căldură:

           - pruni (prunus domestica):

           - lemn câinesc (ligustrum vulgare):

           - dracilă (berberis vulgaris) - aparent singura rămasă în viaţă:

           - mălin/cireş păsăresc (prunus padus) - aici defoliat complet:

           - şi un păducel (crataegus monogyna) care încă nu şi-a recăpătat vigoarea, din câte se pare, după replantare:

      Pe cei în vasele mici şi medii (cum ar fi ulmii de mai sus, mălinul sau ligustrumii) i-am găsit "extenuaţi", cu frunzele moi, aproape uscate, dar şi-au revenit complet după două zile de udări abundente şi pulverizări. Restul erau bine-mersi, zâmbitori şi veseli, dezvoltaţi cum trebuie. Sper ca măcar din cei mari să iasă ceva acceptabil. 

      De acum înainte voi implementa sintagma "think big" în bonsai. Literalmente.

Marius VRÂNCIANU

Iarnă grea, monşer!

NOTĂ: în timpul lecturii acestei postări, se recomandă a se asculta Antonio Vivaldi - Anotimpurile (Iarna).

      Când Walter Pall afirma că în bonsait cel mai greu este să înveţi să menţii în viaţă copăceii, de obicei în primii zece ani de practică, ştia ce spune! Iar ghinionul (aş, ghinionul!... de parcă vina nu mi-ar aparţine în mare parte!) m-a făcut să învăţ această subtilă lecţie pe propria piele... În câteva cuvinte, gerul aprig al iernii ce tocmai a trecut mi-a decimat întreaga colecţie de pre-bonsai! Temperaturile foarte scăzute din februarie, sub -25 grade C, au fost catastrofale pentru mai bine de trei sferturi dintre copăcei. Faptul că mulţi dintre ei au hibernat şi iarna 2010/2011 exact în aceleaşi condiţii mă face să cred că asta ar fi principala cauză.

      Nu singura, desigur. Au contribuit şi alţi factori, ca stresul la care au fost supuse plantele în 2011 (adevărul este că am aplicat mult prea multe operaţii unora, fără să aibă timp să-şi revină din şoc), sau lipsa de protecţie împotriva frigului - chiar nu credeam să urmeze o iarnă atât de geroasă. Iar întrucât încă din toamnă copăceii dădeau semne cum că şi-ar fi destabilizat ciclul natural (li se îngălbeniseră frunzele abia pe la sfârşitul lui noiembrie), iarna le-a fost inevitabil fatală. Asta e... Măcar am învăţat o lecţie. Păcat că nu gratis. 

      Partea cea mai proastă a fost că printre cei circa 40 de copăcei pierduţi, aflaţi în diferite stadii de formare, s-au aflat şi trei - patru exemplare mai vechi şi mai bunicele, ce începuseră să capete oarecare formă. Astfel, a trebuit să-mi iau adio de la un ulm de câmp (ulmus minor),

de la un lemn câinesc (ligustrum vulgare)

şi de la un păr pădureţ (pyrus pyraster).

      Din ultimii doi voiam să iasă ceva asemănător cu:

      Dar n-a fost să fie... REQUIESCAT IN PACE!

Marius VRÂNCIANU

Carpinus betulus - prima modelare

      M-am hotarât să încep seria posturilor cu un carpen comun (carpinus betulus) transplantat vara trecută, deoarece este primul (şi până acum singurul) pre-bonsai ce a suportat oarecare intervenţie în acest an.

      Deşi nu e recomandabil, carpenul a fost colectat în toiul verii, după cum am amintit, mai exact la sfârşitul lunii iunie 2011. Surmenajul cauzat de examenul de bacalaureat, în plină desfăşurare atunci, m-a orbit temporar din câte se pare, făcându-mă să văd un anume potenţial în copăcel. Dar dacă tot l-am "cules", o să văd ce-o ieşi. În câţiva ani s-ar putea să-mi pară bine că l-am păstrat.

      Cam aşa arăta la colectare, după transplant şi o tundere severă (click pe imagini pentru a le mări):

      La începutul lunii noiembrie 2011, cu frunzele deja îngălbenite de mult timp, pregătit de hibernre:

      Cum de la colectare nu mai fusese intervenit asupra lui, în vacanţa de după sesiune (februarie a.c.) l-am luat la o "discuţie între patru ochi", încercând o tentativă de modelare - prima pentru dânsul. I-am tuns o treime dintre ramuri - rebele, ca la orice carpen - iar pe restul le-am poziţionat ca în imaginea următoare:

      Voi încerca să fac din el un "hibrid" între sokan şi bunjingi ("twin trunk" X "literati"), după cum se poate observa în continuare. Aici cu mugurii marcaţi cu roşu:

şi aici două virtuale, primul fără frunze (cam aşa presupun sper că va arăta la iarnă), iar al doilea anticipând imaginea copăcelului de peste un an - doi.

      Principalele probleme ar fi îndesirea coroanei (ştim cu toţii că la carpeni ramurile cresc doar unde NU vrei să crească - aş încerca, aici, înfăşurarea cu rafie) şi micşorarea frunzelor - din proprie experienţă am observat că specia nu prea suportă defolieri, foliajul refăcându-se destul de greu, însă dimensiunile frunzelor reducându-se substanţial. Totuşi, mai mult de o defoliere pe an n-aş face unui carpen, mai ales că nu ramifică mai deloc după.

      Aş mai folosi ca "ramuri de sacrificiu" primele două de jos ale trunchiului din stânga şi cea mai din dreapta, îndoită în jos. Le-aş lăsa, astfel, să crească în voie măcar vreo doi ani pentru a se îngroşa cât de cât.

      În orice caz, eu sper să iasă ceva din el. Que sera, sera!

NOTĂ: A se ignora vasul, atât în acest post, cât şi în cele ce vor urma! Ca vas de antrenament este bună şi o pungă de plastic!

Marius VRÂNCIANU