Şi Phoenix a renăscut din cenuşă - recoltarea de primăvară

      Tot înţelepciunea populară ar fi în măsură să explice cât mai plastic situaţia mea de după "calamitate". Astfel, dacă "ceea ce nu te doboară, te face mai puternic", "tot răul este spre bine"! 

      După ce-am plâns eroii căzuţi la datorie, m-am consolat cu faptul că şi-aşa n-ar fi fost formaţi extrem de bine - ceea ce e, în parte, adevărat - şi că, plecat la facultate, nu voi mai putea interveni asupra lor atât de drastic şi des - fapt care ar fi fost, cred, una dintre cauzele principale pentru moartea subită a multora. Aşa că am învăţat din greşeli, mi-am luat cazmaua în spate şi-am demarat noi "recrutări". Ghivecele trebuiau reumplute, cu material de calitate chiar, aşa c-am început să iau în considerare şi alte specii, forme şi dimensiuni faţă de care eram obişnuit. 

      Am lăsat-o puţintel mai moale cu shohin-ii şi am început să mă orientez şi către extreme, de la shito, până la chiu. Mi-am mai moderat şi mania pentru ulmi şi peri pădureţi, reorientând-o către carpeni, cireşi şi pruni. Am colectat, de asemenea şi câteva dracile, specie pe care de mult voiam să o explorez după ce-am văzut exemplarul lui Harry Harrington (http://www.bonsai4me.com/AdvTech/ATBerberisProgressionSeries.htm), format în doar patru ani.

+++++

      În cele ce urmează voi prezenta câteva imagini de la colectare şi cu exemplarele reprezentative recoltate, pe specii. 

          Eu, în postură de "vânător + mistreţ împuşcat", cu un carpen proaspăt colectat:

          Aici majoritatea carpenilor colectaţi:

          Şi materialul recoltat:

           - carpeni (carpinus betulus):

           - cireşi (cerasus vulgaris):

           - ulmi de câmp (ulmus minor):

           - pruni (prunus domestica):

           - lemn câinesc (ligustrum vulgare):

           - dracile (berberis vulgaris):

... şi, în ordine, un mălin (prunus padus), un măcieş (rosa canina), un paltin de câmp (acer campestre) şi un păducel (crategus monogyna):

      Majoritatea exemplarelor aveau rădăcini bogate, dispuse radiar, care formau un nebari foarte frumos; deci au şanse mari să se prindă. Atâtea poze am apucat să fac, dar în total au fost colectaţi vreo 40 de pomişori. Până la sfârşitul verii o să-mi fac timp să-i tund mai bine pe unii sau să le fac o primă modelare, după ce-i voi fi lăsat, o vreme, să-şi revină după transplant. 

Marius VRÂNCIANU

Carpinus betulus - prima modelare

      M-am hotarât să încep seria posturilor cu un carpen comun (carpinus betulus) transplantat vara trecută, deoarece este primul (şi până acum singurul) pre-bonsai ce a suportat oarecare intervenţie în acest an.

      Deşi nu e recomandabil, carpenul a fost colectat în toiul verii, după cum am amintit, mai exact la sfârşitul lunii iunie 2011. Surmenajul cauzat de examenul de bacalaureat, în plină desfăşurare atunci, m-a orbit temporar din câte se pare, făcându-mă să văd un anume potenţial în copăcel. Dar dacă tot l-am "cules", o să văd ce-o ieşi. În câţiva ani s-ar putea să-mi pară bine că l-am păstrat.

      Cam aşa arăta la colectare, după transplant şi o tundere severă (click pe imagini pentru a le mări):

      La începutul lunii noiembrie 2011, cu frunzele deja îngălbenite de mult timp, pregătit de hibernre:

      Cum de la colectare nu mai fusese intervenit asupra lui, în vacanţa de după sesiune (februarie a.c.) l-am luat la o "discuţie între patru ochi", încercând o tentativă de modelare - prima pentru dânsul. I-am tuns o treime dintre ramuri - rebele, ca la orice carpen - iar pe restul le-am poziţionat ca în imaginea următoare:

      Voi încerca să fac din el un "hibrid" între sokan şi bunjingi ("twin trunk" X "literati"), după cum se poate observa în continuare. Aici cu mugurii marcaţi cu roşu:

şi aici două virtuale, primul fără frunze (cam aşa presupun sper că va arăta la iarnă), iar al doilea anticipând imaginea copăcelului de peste un an - doi.

      Principalele probleme ar fi îndesirea coroanei (ştim cu toţii că la carpeni ramurile cresc doar unde NU vrei să crească - aş încerca, aici, înfăşurarea cu rafie) şi micşorarea frunzelor - din proprie experienţă am observat că specia nu prea suportă defolieri, foliajul refăcându-se destul de greu, însă dimensiunile frunzelor reducându-se substanţial. Totuşi, mai mult de o defoliere pe an n-aş face unui carpen, mai ales că nu ramifică mai deloc după.

      Aş mai folosi ca "ramuri de sacrificiu" primele două de jos ale trunchiului din stânga şi cea mai din dreapta, îndoită în jos. Le-aş lăsa, astfel, să crească în voie măcar vreo doi ani pentru a se îngroşa cât de cât.

      În orice caz, eu sper să iasă ceva din el. Que sera, sera!

NOTĂ: A se ignora vasul, atât în acest post, cât şi în cele ce vor urma! Ca vas de antrenament este bună şi o pungă de plastic!

Marius VRÂNCIANU